Rejudecare. Magistrații Curții de Apel Timișoara trimit la Tribunalul Arad dosarul de trafic de influență în care sunt implicați Nicolae Ioțcu și Ioan Faur





Magistrații Curții de Apel Timișoara au admis contestațiile formulate de inculpații Ioan Teodor Faur, Adrian Marius Ionescu și Nicolae Ioțcu împotriva încheierii penale pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiș. Astfel, admițând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Reamintim că Nicolae Ioțcu este trimis în judecată de către DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, omul de afaceri arădean Ioan Faur este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, iar Adrian Ionescu, om de afaceri timișoarean, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În decembrie anul trecut, Tribunalul Timiș respingea cererile și excepțiile formulate de către cei trei inculpați privind nelegalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În același timp, judecătorii constatau legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 79/P/2015 din data de 27.09.2017, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală și dispuneau începerea judecăţii cauzei.
Comentariile portalului
Ce moacă de joker și Mickey mouse are târtanul ăsta țăran de Bibarț băi nene....🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări!
Acum primiți după cum ați votat