Lipova plânge! Tragedie în familia saxofonistului Adi Creciunescu. Fiica de numai un an a acestuia s-a stins inexplicabil





Familia muzicii populare și de petrecere din Arad este în doliu. Asta după ce familia saxofonistului arădean Adrian Creciunescu a fost lovită astăzi de o tragedie cum nici un părinte nu își poate imagina. E cea mai grea lovitură pe care i-o poate da viața unui părinte. Unei mame. Unui tată.
Nimic nu părea să anunțe o astfel de tragedie în familia soților Adi și Roxana Nicoleta Creciunescu. Acum mai puțin de două luni, pe 13 martie, fetița lor, Zarra, împlinea un anișor. Era cea de-a doua fiică a soților Creciunescu. „Cel mai frumos cadou de la Dumnezeu” – așa cum scria Roxana Nicoleta pe pagina ei de Facebook, atunci când micuța împlinise primul an din viața ei.
Zilele trecute micuței i s-a făcut rău dintr-o dată și a fost dusă de urgență la spital. A ajuns la Timișoara, acolo unde a fost operată de un hematom.
Dumnezeu a iubit-o atât de mult, că a chemat-o la el, să stea printre îngeri…
Nouă ne rămâne doar să le transmitem condoleanțe soților Creciunescu și să fie tari, fiindcă micuța lor va fi cu ei întotdeauna!
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)