S-au aventurat să conducă fără carnet, dar au fost prinși de polițiștii rutieri
Comunicat. Polițiștii au depistat ieri, în trafic, trei bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației.
Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca au depistat pe Calea Radnei, din municipiu, un bărbat de 44 de ani, din Șilindia, în timp ce conducea un moped neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.
Pe raza localității Vărșand, polițiștii orașului Chișineu Criș au depistat un tânăr de 23 de ani, din Seleuș, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără permis de conducere.
Polițiștii Secției nr. 7 Rurală Lipova au depistat ieri, pe D.C. 69, pe raza localității Cladova, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul nu este înmatriculat, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără permis de conducere.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)