O inedită formă de spovedanie
În marțea mare, 3 aprilie 2018, la Centrul de dezbateri socio-politice și culturale „Emil Aurel Dandea” din Târgu-Mureș, din Piața Trandafirilor nr. 5 (Palatul Apollo), aveam să fiu părtaș la un eveniment care mi-a înălțat inima la rugăciune. Inspirată alegere pentru un asemenea eveniment liric, pregătitor pentru primirea Luminii în viețile noastre.
Un adevarat regal închinat poeziei, înnobilat de prezența aristocratică a Domnilor Valetin Marica, Nicolae Băciuț și moderatorul Dimitrie Poptămaș.
„Purificarea prin poezie” a aparținut Caliopei – muza poeziei, reîncarnată în frumusețea pământeană a poetei DANIELA GIFU, îngăduind auditorului să se bucure de un „recital ad-hoc de poezie” în inspirata, ingenuoasa și „mirabila interpretare” a autoarei și „panterei negre locale”, subsemnatul, actor la Teatrul Național din Târgu-Mureș.
Rudi MOCA, Târgu-Mureș


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)