De Ziua Femeii, pentru o doamnă din Sântana, fericirea a venit cu… paramedicii!
Paramedicii SMURD aparținând punctului de lucru de la Curtici au avut parte de un 8 Martie ceva mai deosebit. Pe lângă cazurile grave la care ajung pentru acordarea primului ajutor victimelor accidentelor, incendiilor și altele, echipajele SMURD mai au și alte misiuni în care se implică. La Sântana a fost un caz mai special deoarece ambulanța care deservește zona respectivă era plecată cu un pacient la Arad, iar astfel, atunci când au primit un apel în care se anunța o femeie care naște, aceștia au plecat imediat la fața locului.
Ajungând la domiciliul femeii din Sântana, paramedicii au realizat că nu mai este timp pentru a o transporta pe femeie la spital și au asistat-o în aducerea pe lume a bebelușului.
Astfel, plutonier major Malița Ioan, plutonier major Dumitriu Petronel și plutonier major Roman Dacian au ajutat la nașterea unui băiețel sănătos, până la venirea echipajului de ambulanță care se întorsese de la Arad între timp pentru a o transporta pe mamă și bebelușul ei la spital.
Sunt simpli oameni care și-au dedicat viața pentru a ajuta alți oameni, din dragoste și prețuire pentru viață. Felicitări domnilor!
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)