75 de solicitări pentru SMURD în weekend





75 de solicitări au avut echipajele SMURD – la sfârșitul săptămânii trecute – pentru acordarea asistenței medicale, dintr-un total de 85 de misiuni ale pompierilor militari. Intervențiile acestora din urmă au constat în deblocarea persoanelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și lichidarea a șase incendii.
Reprezentanții ISU Arad au transmis că „din totalul celor șase incendii, patru au fost înregistrate la vegetație uscată, mărăciniș și deșeuri menajere în localitățile Gurahonț, Ineu, Baltele și Arad, în urma acestora fiind afectați aproximativ 1.500 de metri pătrați de teren, iar două la anexele gospodărești ale unor case din localitățile Mocrea și Satu Mare. În urma incendiilor izbucnite la locuințe au rezultat strict pagube materiale, suprafețele afectate fiind mai mici de 70 de metri pătrați”.
Pompierii arădeni reamintesc că arderea vegetației uscate este strict interzisă.
Citește și: Incendiu de vegetație uscată pe DN 79 A, în zona Gurahonț
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?