Descinderi OLAF la Sântana! Mai multe femei ar fi mințit că au fost abuzate pentru a primi bani europeni





Inspectorii Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) au inceput o ancheta, miercuri, in orasul aradean Santana, unde se suspecteaza ca mai multe localnice, intre care angajate ale Primariei si rude ale acestora, au beneficiat ilegal de fonduri europene printr-un program destinat femeilor abuzate, beneficiarele declarand in fals ca au fost victime ale sotilor pentru a obtine banii, informeaza Agerpres.
Potrivit unor surse din cadrul Primariei Santana, OLAF a solicitat si primit un birou in cladirea institutei, pentru ca, incepand de miercuri, sa audieze mai multe localnice suspectate ca au beneficiat ilegal de fonduri europene prin intermediul programului „Start pentru o noua viata in comunitate”, desfasurat in perioada 2015-2016 si destinat femeilor abuzate de soti.
„E adevarat, OLAF a solicitat un birou pentru a audia anumite persoane. Proiectul vizat s-a desfasurat prin intermediul unui ONG, nu prin intermediul Primariei”, a confirmat, pentru News.ro, primarul orasului, Daniel Tomuta.
Zeci de femei s-ar fi inscris in program, declarand in fals ca au fost victime, printre suspecte numarandu-se angajate ale Primariei Santana si rude ale acestora.
Inspectorii OLAF ar urma sa ramana in localitate cateva zile, pentru a face audieri.
Un caz similar a fost anchetat de catre procuroii aradeni in martie 2016, in comuna Macea. Potrivit unui comunicat de presa remis, la vremea respectiva, de Parchetul de pe langa Judecatoria Arad, zeci de femei au declarat in fals ca au fost abuzate de soti, pentru a primi compensatii financiare prin intermediul unui proiect social cu finantare europeana.
sursa: Hotnews.ro
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)