Sindicatul Național al Agenților de Poliție: „Vrem o decizie cât mai curând posibil, să avem o conducere cu care sa reclădim autoritatea Poliției Române. Noi nu mai așteptăm!”
Sindicaliştii din Poliţie îi cer premierului să ia o decizie în scandalul care macină Ministerul de Interne. Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie este cel care lansează apelul. Poliția Română nu este la cheremul nimănui, spune comunicatul.
Liderul SNAP, Iulian Surugiu, a declarat, la Digi24, că își dorește ca ancheta să se termine de urgență, iar cei vinovați să fie trași la răspundere.
„Mihai Tudose, în calitate de premier trebuie să înțeleagă că Poliția Română trebuie întemeiată cu o echipă nouă pe alte temelii. Nu putem continua să acoperim mizeria din ministerul de Interne. Suferim toți, inclusiv polițiștii”, precizează liderul SNAP.
„Sindicatul Național al Agenților de Poliție face apel urgent către domnul Mihai Tudose, prim-ministrul României, pentru a pune capăt jocurilor politice care se fac acum, la vedere, pe spatele unei crize fără precedent cu care se confrunta meseria de polițist. Poliția Română nu este la cheremul nimănui.
Dacă politicul nu este capabil, lăsați polițiștii competenți și onesti să-și aleagă conducătorii.
Vrem o decizie cât mai curând posibil, să avem o conducere cu care sa reclădim autoritatea Poliției Române. Noi nu mai așteptăm”, se arată în comunicatul Sindicatului Național al Agenților de Poliție.
sursa: digi24
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)