Sebastian a câștigat Cupa Campionilor Europeni iar acum vrea să facă performanță la Sântana!





În urmă cu 18 ani, arădeanul Sebastian Rus reușea o performanță deosebită împreună cu colegii săi de la Liberty Oradea: a câștigat Cupa Campionilor Europeni la judo. A fost unul dintre cei mai talentați sportivi arădeni în acest sport, iar acum vrea să facă performanță ca antrenor.
De puțin timp, Sebastian Adrian Rus a preluat secția de judo a clubului Unirea Sântana. Pe lângă sportul ca mișcare, fostul campion european vrea să facă și performanță:
„Putem merge spre performanță începând cu selecția. Dorim să promovăm judo-ul în școli, iar acum, ca prim obiectiv, dorim să aducem cât mai mulți copii la sală. Vom începe cu un cantonament în luna februarie la Băile Herculane, după care vor urma câteva turnee de pregătire pentru campionatele naționale. Ca obiectiv pentru acest an este și organizarea unei Cupe a Primăverii la Sântana în luna aprilie” (Sebastian Adrian Rus)
Noul antrenor al secției de judo Unirea Sântana este mulțumit de faptul că beneficiază de sprijinul local, de ajutorul spnsorilor, iar acest lucru este un mare plus pentru activitatea unui club sportiv.
Sebastian vrea să colaboreze și cu cluburile din Arad, „pentru că doar așa putem duce judo-ul din Arad la un nivel înalt”. Sebastian Rus este fratele lui Cristian Rus, pompierul care în vara trecută a înființat clubul CS Judo Arad la Sânnicolau Mic, club despre care am scris mai multe articole.
Sebastian Rus – rezultate ca sportiv:
- multiplu campion național și internațional
- campion balcanic u 18
- loc 3 la Campionatele Balcanice U 15
- loc 3 la Festivalul Olimpic al Tineretului Lisabona 1997
- loc 7 la „Youth Olimpic Games 1998” la Moscova
- loc 3 la Cupa Mondială U 18 Gyor (Ungaria) 1999
- Câștigător Cupa Campionilor Europeni 1999-2000 cu echipa de judo club Liberty Oradea
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)