Elevii de la Moise au luat problemele Aradului în propriile mâini și au dat gata CJA-ul. O vizită la Primărie, pe când?





„Doamnă, anu’ ăsta vrem să facem ceva diferit cu ocazia Zilei României. Ne-am săturat de parade…”, i-au spus elevii, la ora de Educație Civică, profesoarei Mihaela Bercea. Așa că dorința li s-a îndeplinit. Atât ea cât și ceilalți profesori de la clasele a VII-a și a VIII-a de la Colegiul „Moise Nicoară” (Luminița Bulc și Cristina Pușcaș), ajutați de Ovidiu Toderici de la CJRAE, le-au dat frâu liber creativității și, astfel, a ieșit ceva aparte: s-a redactat un „ziar” care pune laolaltă aplicațiile făcute special cu prilejul Zilei Naționale și s-au făcut felicitări pe care elevii le-au dus direct la Consiliul Județean, pentru a le aminti celor de acolo despre ce este vorba când discutăm despre „patriotism”.
Dar elevii nu s-au oprit acolo. Deși inițial au pornit doar cu gândul de a „tricoloriza” platoul din fața sediului CJA și de a oferi felicitări, nu au putut rata ocazia când președintele Iustin Cionca, netrecându-i prin cap ce îl așteaptă, i-a invitat în sala de conferințe pentru a le adresa câteva cuvinte de mare tâlc.
„Iubiți-vă patria”, „Nu-i uitați pe acei oameni care au făcut Unirea”, „faceți o diferență”, bla, bla, bla… știți voi acele cuvinte folosite întotdeauna, dar întotdeauna, când un oficial se pornește să vorbească unui auditoriu despre nație, despre patriotism și alea, alea, asta chiar și atunci când auditoriul e format din copii de 14-15 ani care numai de discursuri n-au chef.
Însă nu trebuie crezut că dacă ei nu au răbdare să asculte discursuri „prefabricate”, sunt și ignoranți. Din contră, elevii de la Moise au pus mâna pe butoanele care pornesc microfoanele și au luat ei cuvântul, dorind să treacă la treburi mai serioase, cum sunt problemele Aradului, așa cum sunt percepute prin ochii lor, căci, în definitiv, nu asta înseamnă dragostea de țară?
Și, vă spunem de pe acum: să nu credeți că acești copii nu sunt familiarizați cu problemele care există! Sau că nu sunt capabili de o gândire analitică. Lipsa unui sistem educațional bine pus la punct, orientat spre dezvoltarea gândirii și a creativității, nu a învățării mecanice, clădirile părăginite ale școlilor, sistemul de sănătate care nu pune omul pe primul loc, lipsa unui orar făcut cu cap pentru transportul în comun, dorința de a pleca din țară pentru a face parte dintr-un sistem unde civilizația și disciplina sunt mai presus de orice… cam astea au fost subiectele aduse în discuție de către elevi, atunci când li s-a dat de înțeles că nu au motive reale să își dorească să se mute în străinătate.
O oră și jumătate, atât au stat reprezentanții CJA și au discutat cu ei, o perioadă de timp chiar generoasă, iar la întrebările legate strict de problemele Aradului, Iustin Cionca a sugerat o viitoare întâlnire cu Gheorghe Falcă (domnule primar, vă băgați?).
Cu un limbaj care nu le-a trădat – doar poate pe alocuri – vârsta, elevii au pus întrebări pertinente și au adus argumente bine puse la punct, cu o atitudine tranșantă, nelăsându-se mulțumiți cu răspunsuri „STAS”, ci dorind cu adevărat să afle reale soluții. Ei sunt cei care, pe viitor, ar trebui să ocupe scaunele din Guvernul României, să ia deciziile cele mai raționale și echilibrate pentru această țară. Asta dacă găsim vreo cale să-i convingem să rămână în țară…
Înainte de plecare, elevii s-au oprit pe platoul din fața instituției și, așa cum planificaseră de la început, au plantat stegulețele și desenele realizate cu ocazia Zilei Naționale a României.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)