Ultimele spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, în acest weekend | Program





Iată că unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din orașul nostru, Festivalul Internațional de Teatru Clasic (FITCA), ajuns anul acesta la ediția a XXIII-a, se apropie încet, încet de final. După ce arădenii au putut vedea – până acum – 9 spectacole de teatru jucate de echipele de teatru din Arad, București, Ploiești, Cluj și Timișoara, iată că din programul festivalului au mai rămas de văzut doar trei spectacole:
„Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, spectacol oferit de Teatrul Mic București, în regia lui Vlad Cristache, care va fi jucat sâmbătă, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, începând cu ora 19:00. Duminică, ultima zi de festival, va oferi două spectacole: „Grand Hotel Caragile”, după texte de I.L.Caragiale, în regia colectivă a Trupei Țais Cluj-Napoca și Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, spectacol care va fi jucat în Sala Studio, începând cu ora 17:00, iar începând cu ora 19:00, Sala Mare va găzdui spectacolul „Scriparul pe acoperiș”, adus de echipa Teatrului „Regia Maria” din Oradea. Ultimul spectacol de duminică este un musical de Joseph Stein, după povestirile lui Shalom Aleichem, în regia lui Korcsmáros György.
Pentru cei care 9 zile de festival nu a fost întru tocmai de ajuns, organizatorii FITCA au mai pregătit cumva off-festival, pe data de 21 noiembrie încă un spectacol prezentat de Teatrul Național din Pecs, Ungaria, „A mumus” (Bau-Bau), un musical pentru copii, în două părți.
Citește și:
Niște crime, cinci isterici și o premieră la FITCA 23
„Dacă ar ști Molly ăsta (Molière) ce s-a ales de piesa lui…” – citat după un mare clasic în viață numit Barosanu’. O comedie explozivă, aia s-a ales!
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.