„Galeria Scriitorilor Arădeni” la Biblioteca Orășenească Sebiș
Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad continuă proiectul „Galeria Scriitorilor Arădeni”, iar cel omagiat la mijlocul acestei săptămâni urmează să fie poetul Mihai Beniuc.
Manifestarea se va derula la Sebiș, joi, 12 octombrie 2017, de la ora 12.00, la Biblioteca Orășenească (bibliotecar Marian Bărbătei).
Va fi evocată personalitatea lui Mihai Beniuc, cel născut la 20 noiembrie 1907 în frumosul oraș situat pe Valea Crișului Alb, autor al cunoscutului poem „Mărul de lângă drum”. Vor conferenția prof. univ. dr. Lavinia Betea, prof. Horia Truță și dr. Doru Sinaci.
Mihai Beniuc (d. 24 iunie 1988), asistent universitar la Cluj şi Sibiu, apoi profesor la Universitatea din Bucureşti, a desfăşurat o variată activitate scriitoricească (poet, prozator, dramaturg, publicist). Întreaga sa creaţie poetică este străbătută de ideea clară a responsabilităţii civice faţă de colectivitatea căreia îi aparţine.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)