Părintele care și-a maltratat copilul a ajuns la Parchetul din Arad! Procurorii au cerut arestarea lui. Ce au decis judecătorii (VIDEO)





Știri Arad. Tatăl unui copil în vârstă de nouă ani a fost reținut astăzi după ce a fost reclamat la Poliție că și-a bătut copilul. Familia, una fără probleme de acest gen, până astăzi, este din Nădlac. Tatăl are 49 de ani, mama -43 de ani. Cea care a făcut reclamația este chiar mama băiatului, îngrozită la vederea fiului ei, bătut cu nuia, și rănit pe întreaga suprafață a corpului.
Deși a fost reținut (este în arestul IPJ Arad) pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență familială, sunt șanse mici ca judecătorii să dispună plasarea acestuia după gratii pentru o perioadă mai mare de timp, datorită faptului că, la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, doctorii au stabilit, pentru copil, doar 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Ciudat este faptul că, în fața polițiștilor din Nădlac, bărbatul a susținut că a încercat „doar” să-i aplice o corecție băiatului său, nelăsând să se înțeleagă că i-ar fi cumva milă.
Trebuie să subliniem însă că tatăl consumase băuturi aloolice îndelung, fiind „praștie”, înainte de a se decide să-i aplice „corecția”, cu nuiaua, fiului său.
Bărbatul este muncitor necalificat, mama coafeză și mai au un copil, în vârstă de 19 ani, dar care nu locuiește în același imobil cu ei.
Cercetările continuă, cauza fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
UPDATE – marți 03.10.2017 – ora 14
Bărbatul din Nădlac care și-a maltratat copilul, bătându-l cu nuiaua pe tot corpul, a fost dus în această după amiază de polițiștii arădeni la Parchet, acolo unde procurorii care instrumentează cazul au dispus propunere pentru arestare preventivă a acestuia, propunere înaintată Tribunalului Arad.
UPDATE 2- marți ora 16.30
Judecătorii l-au plasat pe tatăl băiatului, așa cum ne și așteptam, sub control judiciar.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)