Şcolile Gimnaziale „Avram Iancu” şi „Caius Iacob” vor fi reabilitate termic





Comunicat Primăria Arad. Şcolile Gimnaziale „Avram Iancu” şi „Caius Iacob” vor fi reabilitate termic. În prima şedinţă de consiliul local municipal, aleşii locali vor aproba documentaţia de avizare a lucrărilor.
Cele două şcoli de cartier au o vechime de 39 de ani, respectiv 30 de ani, iar în tot acest timp ele nu au beneficiat de nicio reabilitare termică. În aceste condiţii pentru administraţia locală au devenit prioritare aceste obiective de investiţii atât pentru a se asigura condiţii optime de desfăşurare a unui învăţământ modern, precum şi pentru a adapta clădirile la noile cerinţe de autorizare a funcţionării, alături de reducerea consumurilor de energie eletrică şi termică.
În cazul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Arad, valoarea investiţiei se ridică la 3.093662 lei (TVA inclus), iar la „Caius Iacob” 2.817.747 lei (TVA inclus). Investiţiile se derulează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este