Dan Roman este istorie la UTA! Atacantul și-a reziliat contractul după doar patru etape (FOTO)
Dan Roman și-a reziliat oficial contractul cu clubul UTA, club pe care l-a servit în patru jocuri oficiale, patru jocuri în care s-a remarcat cu o bară transversală la Târgoviște, după care… ceață.
Niciun gol nu a marcat Roman, nicio pasă de gol, iar la meciul cu Mioveni a reușit o singură centrare bună. În rest nimic. Folosit ca rezervă la ultimele trei meciuri, Roman se pare că a cerut rezilierea contractului, iar cererea sa s-a dovedit a fi pe placul conducerii clubului.
„Am reziliat oficial contractul cu Dan Roman. A fost și dorința lui, dar în cele din urmă a fost o reziliere pe cale amiabilă. Trebuie să se înțeleagă că în acest sezon la UTA este toleranță zero. Avem timp până în data de 4 septembrie, la ora 23.59, să facem transferuri pentru a acoperi posturile deficitare”, spune Codru Grădinariu, managerul clubului UTA.
Dan Roman a venit în această vară la UTA, a marcat mai multe goluri în partidele amicale, dar nu a avut nicio reușită în cele oficiale iar evoluțiile sale au lăsat de dorit.
Este posibil ca Roman să nu fie singurul jucător care se desparte de UTA în această perioadă, oficialii clubului și cei din staff-ul tehnic fiind nemulțumiți și de randamentul altor jucători după cele două remize de pe teren propriu, cel de la Șiria, cu Metaloglobus și CS Mioveni.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)