Vameșii de la Constanța au confiscat 213.600 de produse cu Mickey Mouse, Frozen sau Donald Duck
Inspectorii vamali de la Constanţa Sud au confiscat 213.600 de articole pentru petrecerile copiilor, printre care se găsesc şi personaje din desene animate ca Mickey Mouse, Frozen sau Donald Duck, anunţă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform Mediafax.
Cele 213.600 de articole de petrecei pentru copii reprezintă „bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală”, precizează ANAF.
Instituţia menţionează că inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, împreună cu lucrătorii Gărzii de Coastă, acţionând în baza atribuţiilor de serviciu, au procedat la efectuarea controlului asupra mărfurilor dintr-un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în satul Afumaţi, comuna Afumaţi, Judeţul Ilfov.
„În urma efectuării controlului fizic s-au constatat: 213.600 de bucăţi articole de party (pahare din hârtie, farfurii de carton, şerveţele de hârtie, măşti suflători, coifuri de carton, baloane) pentru copii, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca combinată Disney – Frozen, Mickey Mouse, Donald Duck, Winnie the Pooh, Cars etc. (personaje desene animate)”, se arată în comunicatul ANAF.
Pentru mărfurile menţionate anterior a fost demarată procedura prevazută de Regulamentul UE nr. 608/2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale. „Valoarea acestora, dacă ar fi comercializate ca şi produse originale, este de cca 160.000 de euro”, precizează ANAF.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)