Aradul, printre județele sub cod galben de caniculă. Ne așteaptă temperaturi sufocante





Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare cod galben de caniculă pentru 14 judeţe şi Capitala, valabilă luni şi marţi.
Meteorologii avertizează că în cursul zilelor de luni şi marţi, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi accentuat în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Luni, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate – spre 37…38 de grade – în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei.
sursa: mediafax
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.