Este desigur dreptul său chiar dacă Avram Crăciun, moț și Abraham Christmas pentru anglofoni, ar putea simți un fior în vârful pieptului gândindu-se la vremurile bune când politica de stânga arădeană era încă o problemă arădeană, mai pe înțelesul celor care au ajuns să-și verifice IQ-ul prin testele care abundă pe Facebook: erau pesediști autentici și la Arad și n-aveau nevoie de implanturi oltenești pentru a se simți curați și uscați în fieful lor mic, dar cu atât mai eroic.

Dorel Căprar, că despre el vorbim, a reușit ceva unic pe aici pe la noi, unde pesediștii nu s-au simțit comod niciodată: a oținut un scor senzațional în dauna lui Ghiță Falcă fără să fi făcut ceva pentru asta. Nu-i la îndemâna oricui să sară record mondial fără măcar să-și ia avânt și cu atât mai puțin să ajungă deputat  în mai multe mandate fără să știe precis ce-i aia și cu ce se mănâncă.

Desigur, s-a mai întâmplat ca Sergiu Nicolaescu să fie senator de Arad, numai că el era altă categorie, o personalitate atât de plenară încât nici acum nu ne dăm seama foarte bine dacă în Decembrie 1989 am trăit aievea sau am văzut un film regizat de „Un comisar acuză cu mâinile curate”.

Reprezentarea Aradului de către Sergiu Nicolaescu era mai mult o chestie dintr-asta simbolică, ceva care să ne aducă aminte că arădenii se uitau pe vremuri la filme pe casete aduse din Occident sau învârtind antena televizorului, înaltă cât silozul în care Ceaușescu depozita cerealele pe care le trimitea la export, în direcția Belgradului sau Budapestei.

Prezența Domnului Fifor la Arad intră în altă categorie.

E destul de complicat, ține și de istorie și de filozofie, asta ca să nu mai vorbim de teoria revoluționară a clasei muncitoare care în loc să ajungă în Paradis a nimerit direct în Iad.

Ardelenii și, într-o măsură mai mică, moldovenii, indiferent că sunt români, nemți sau unguri, ucrainieni, polonezi, ruși reprezentau ceva nesigur pentru cei din Muntenia, centrul de putere al statului român de după Marea Unire, o masă destul de diformă care vorbește ciudat, se mișcă lent și o cam doare în cot de titluri pompoase și funcții fără rost.

Împânzirea Ardealului cu funcționari și activiști din Muntenia, cu predilecție din Oltenia, nu a început ieri, alaltăieri, era o practică din interbelic, ridicată la noi culmi sub Ceaușescu cel din Scornicești și care a continuat până în zilele noastre.

Ideea este cunoscută, nu degeaba încearcă Domnul Fifor să ne demonstreze că Domnia sa nu este oltean, rădăcinile sale sunt ardelenești, faptul că vine la Arad direct din Craiova fiind o întâmplare la fel de întâmplătoare precum trăsnetul care lovește în broscuța de pe marginea iazului.

Mai mult decât atât, senatorul de Arad din Craiova începe să se simtă din ce în ce mai bine în noul său fief, unde, clar, el este șeful, funcția Domnului Căprar, Dorel pentru amici, fiind pur simbolică, nemaivorbind de mașina de teren pe care o folosește Domnul  Fifor la Arad. Care nu este deloc simbolic și este probabil pentru a contrabalansa impactul Range Roverului familiei Pistru, adevăratul simbol, pe lângă blugii lui Ghiță, al puterii politice la Arad.

Înainte ca cineva să ne interpreteze cuvintele în sensul că am avea ceva cu oltenii și mai ales cu Domnul Fifor, să clarificăm: nu avem, ne plac bancurile cu ei, chiar dacă avem un plus pentru cele cu ardeleni, însă esența statului modern este tocmai reprezentarea oamenilor prin cei aleși dintre ei, localnici adică, cei care știu cel mai bine problemele cu care se confruntă.

Plasarea unor activiști din centru în provinciile care trebuiesc controlate este o practică bine-cunoscută a statului centralist și totalitar, în contradicție funciară cu ce se întâmplă în UE, o asociație liberă de state europene de care aparținem de ceva vreme.

Nu avem cum să nu ne treacă prin cap că pesediștii arădeni nu se simt foarte bine atunci când sunt înlăturați de unii ca Domn Fifor, dați la o parte pentru niște interese care nu sunt și ale lor.

Chiar așa, acum cînd, în urma revoltei lui Grindeanu Timișoreanul, în PSD a intrat dihonia, ne întrebăm noi așa ca proștii, oare toți pesediștii arădeni sunt trup și suflet cu Domnul Dragnea – în fond Domnul Fifor este pe la noi un fel de ambasador plenipotențiar al acestuia – chiar dacă n-au cum să fie atât de atașați de el precum gardienii care abia așteaptă să aibă grijă de Domnia Sa.

Ca arădean, să fiu foarte clar, să nu se spună că am ceva de ascuns, eu îi țin pumnii Domnului Grindeanu și sunt convins că nu sunt singur printre arădeni în acest straniu sentiment, având în vedere că nu sunt membrul niciunui partid politic chiar dacă, recunosc și asta cinstit, modul meu de a gândi și simți este mai degrabă de stânga.

Dar dincolo de sentimentele mele, oricum fără importanță pentru cei care fac și dreg, cred că atitudinea Domnului Grindeanu este una istorică, în persoana și în acțiunile sale concretizându-se prima șansă reală ca partidul criptocomunist numit PSD, creat în laboratoarele urât mirositoare ale unei revoluții dacă nu furate dar în mod evident deturnate, să devină un adevărat partid european de stânga, să facă cinste socialismului sau social-democrației de tip occidental și care se opune marxismului de partid sau oricărei forme de exclusivism partinic la fel ca orice alt partid democratic, fie că este liberal sau conservator.

Momentul există chiar dacă Grindeanu nu este conștient de asta, chiar dacă intențiile sale nu sunt atât de pure, chiar dacă totul a pornit de la o ceartă în gașcă.

Și chiar dacă va pierde sau poate cu atât mai mult!

PSD-ul nu va mai fi același după Grindeanu, indiferent dacă acesta va fi înlăturat sau va fi eliminat din gașca condusă de Dragnea.

Prezența sa la Timișoara, faptul că atât PSD din Caraș-Severin cât și cel din Timiș îl susține, ne arată existența în acest pseudopartid social-democrat – mai ales în Ardeal și Moldova – a unei dorințe de modernizare, renunțarea la modelul de partid tip mafiot, crescut, precum viermii, pe cadavrul PCR  al lui Nicolae Ceaușescu, Cârmaciul.

Iar faptul că pesedeii arădeni, supuși precum oile Domnului Fifor, secundat de ambiguul Dorel Căprar, instrumental, din câte am aflat, în excluderea lui Grindeanu din PSD, votează fără să crâcnească pentru pușcăriabilul Dragnea, mă face să înțeleg de ce au devenit în Arad o cantitate neglijabilă, prinzând mai multe locuri în Parlament ca altădată mai mult datorită decăderii lui Falcă  și nu datorită prezenței lui Fifor la Arad.

E chiar penibil să trăiești într-un oraș în care un partid care ar putea fi important, în loc să se alinieze la cei din vecinătate, să facă front comun cu Timiș și Caraș, se racordează penibil la Teleorman.