Primarii ajung mai greu la închisoare, în schimb funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi. Modificările la legea administrației au trecut de Parlament





Primarii vor fi mai greu de anchetat, iar funcţionarii din subordine sunt constrânşi să avizeze actele emise de primar sub ameninţarea răspunderii civile sau penale, au explicat juriştii consultaţi de HotNews.ro efectele modificărilor aduse legii administraţiei, votate luni seara de plenul Senatului. Modificările la legea administraţiei au trecut cu votul tuturor partidelor, mai puţin a senatorilor USR care au votat împotrivă. Preşedintele Iohannis poate să întoarcă legea în Parlament o singura dată pentru revizuire.
În prezent, textul Art. 128 la care se face referire în proiectul de lege este următorul:
„Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, preşedintii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, răspund exclusiv, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, dacă actele pe care le emit nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituţiei precum şi semnăturile funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul actului emis”
Mai multe pe HotNews.ro
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat