Consilierii locali vor supune la vot, marți, proiectul de hotărâre ce vizează aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad. Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai la iniţiativa primarului.
Acordarea ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea acestei diferenţe de preţ vizează luna martie 2017 și se ridică la sumăa totală de 1.499.131,25 lei.
Printre motivele invocate, în raportul de specialitate se menționează prevederile Ordonanţei Guvernului nr.36/02 august 2006, modificată prin O.U.G.nr.69/ 31 august 2011, O.U.G. nr.56/2012 şi O.U.G. nr.67/2016, privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, care prevede obligativitatea autorităţii administraţiei publice locale, în felul următor:
„În situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale aprobă preţuri locale ale
energiei termice furnizate populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a
energiei termice livrate populaţiei, acestea asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenţei
dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul
local al energiei termice facturate populaţiei”;
De asemenea, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţţiei Publice şi al Ministerului Finanţelor Publice nr.1121/1075/2014 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat acordat în perioada 2014-2019 operatorilor
economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi
furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie, prevede în art.28 alin. (1) şi (2): „ (1)Autorităţile
administraţiei publice locale care aprobă preţul local al energiei termice facturate populaţiei mai mic
decât preţul de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei asigură
din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producţie, transport,
distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate
populaţiei. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în bugetul local şi aprobate prin hotărâre a
consiliului local”.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.