Comunicat Eusebiu Pistru, deputat PNL Arad





„Am primit răspunsul de la centru cu privire la sesizarea pe care am făcut-o referitoare la modalitatea de adoptare a deciziei privind norma de reprezentare și calculul numărului de reprezentanți la alegerile organizației județene a PNL Arad.
Așa cum am anticipat, Secretariatul General al Partidului Național Liberal a constatat că numărul delegaților și modalitatea de calcul făcute în filiala Arad nu sunt făcute conform statului PNL. Prin urmare decizia Colegiului Director de ieri este nulă. Norma de reprezentare a participanților la alegerile județene trebuie refăcută, luându-se în considerare cifrele pe fiecare unitate administrativ teritorială (UAT) în parte.
Doar prin respectarea statutului Partidului Național Liberal și a reprezentării corecte putem avea alegeri normale, democratice, statutare”, a încheiat deputatul liberal Eusebiu Pistru.
Comentariile portalului
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)
Și cine e de vina?
Ești un Ultras, cs sa folosesc un termen specific galeriilor sportive. Altfel spus, fanatic , stimate domnule Zoltan.