Conflict deschis la Gospodărirea Comunală. Angajații își cer drepturile, conducerea ridică din umeri și se ascunde în spatele Consiliului de Administrație (FOTO-VIDEO)
Știri Arad. Conflictul de la Gospodărirea Comunală Arad ia amploare. Așa cum au avertizat încă de săptămâna trecută, atunci când au ales să își exprime nemulțumirile față de conducerea societății printr-un protest de tip „grevă japoneză”, angajații societății aflate în subordinea Primăriei Municipiului Arad s-au oprit astăzi din lucru și au ales să protesteze chiar în curtea instituției. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le primesc, dar și de faptul că li s-au tăiat toate sporurile și plățile pentru orele suplimentare prestate, dar și pentru munca prestată în timpul weekend-urilor. Nemulțumirile angajaților vin și pentru că, potrivit cifrelor din contabilitate, societatea ar fi „pe plus”, iar alte compartimente din societate și-ar primi în continuare acele sporuri.
În fața protestatarilor s-a aflat astăzi și directorul societății, Adrean Păcurar, care mai degrabă a ridicat din umeri atunci când a fost confruntat de angajați, de față fiind și presa. Nemulțumit de răspunsurile pe care oamenii le-au primit de la director, un protestatar a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Ovidiu Ilie, președintele Consiliului de Administrație al companiei, solicitându-i acestuia să vină să discute cu ei și, eventual, să convoace Consiliul de Administrație pentru a avea loc niște negocieri. Potrivit celui care l-a sunat, Ovidiu Ilie ar fi explicat că nu poate ajunge atunci, fiind la serviciu, dar că în cursul zilei de mâine va avea loc o întâlnire între toate părțile implicate.
Deși nu au fost mulțumiți de răspunsurile primite atât din partea directorului Adrean Păcurar, cât și din partea președintelui Consiliului de Administrație, angajații au acceptat să renunțe la proteste pentru ziua de astăzi, anunțând însă că mâine, dacă nu vor avea loc acele discuții între părți, vor continua să protesteze.
În continuare, vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile aferente, după ce urmăriți și materialul video de mai jos.
Comentariile portalului
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani
”ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune”. Niciunul nu dă dovadă de viziune. Nu am aflat nimic despre modul cum vor fi reolvate (care (...)