Prima imagine lansată de NASA cu sistemul TRAPPIST-1 e, deocamdată… artă abstractă





Descoperirea unui sistem solar cu șapte planete asemănătoare Terrei a trezit entuziasmul astronomilor din toată lumea, dar și al oamenilor simpli care, pur și simplu, sunt pasionați de Univers. În încercarea de a le satisface curiozitatea, NASA a făcut publică prima imagine cu sistemul TRAPPIST-1. Sistemul solar e departe, e clar, deci și imaginea furnizată e departe… de a fi senzațională. Adevărul e că se vede „ca pix(el)u’” 😛
Imaginea needitată prezintă doar câțiva pixeli albi, surprinse de telescopul spaţial Kepler. Telescopul a studiat sistemul timp de o oră până când a reuşit să realizeze imaginea, potrivit futurism.com.
„Prin publicarea celor mai proaspete informaţii despre TRAPPIST-1, oferim cercetătorilor posibilitatea de a urmări întregul parcurs al cercetării, de asemenea, permitem publicului să fie martor la fiecare pas al descoperirii”, spune Geert Barentsen, cercetător K2 din cadrul NASA.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)