Milionarul de la Primăria Arad și marea oală cu rahat penal care nu a dat încă în clocot (II)





Cum spuneam în prima parte a investigației jurnalistice, Gheorghe Falcă, inginerașul venit în Arad în 1997 cu o plăsuță, nici măcar nu a făcut eforturi să-și ascundă averea și milioanele traduse în imobilele pe care le-a dobândit în perioada de când noi îi tot dăm votul. Le-a așezat (milioanele – n.red.) sub ochii noștri, frumos, unele peste celelalte, pe când noi, fraierii, le căutam prin America, Grecia sau alte paradisuri – cam pe unde bănuiește orice om banal că ar putea un șmecher să-și secretizeze bogăția. Dar el… nu și nu. A vrut să se poată lăuda cu ea aici în Arad. Sau poate, Ela, soția din acte, dar mai mult asociata sa (acum), a vrut să-și arate și ea „mușchii”, să arate că e o arhitectă realizată și cu o firmă de mare succes. Sau, poate, vorba aceea din popor, atât îi duce capul…
Nu băgăm mâna în foc pentru nimic. Dar am simțit picături reci pe spate când am început să însumăm cifrele, valorile imobilelor deținute de Pro Arhitectura, societatea la care primarul Aradului a devenit acționar. Însă, înainte de asta, mai subliniem o dată că intrarea lui Gheorghe Falcă în firma deținută până în 2015 doar de Ela Falcă, probabil de frică să nu piardă agoniseala în urma divorțului, îl introduce, credem asta, pe primul edil al Aradului într-o mare oală cu rahat penal. Și nu știm cât de bine știe să înoate în asemenea materie, dacă nu se apropie de punctul de fierbere și nici nu știm dacă e cumva cineva pe margine cu mâna întinsă.
Așadar, să continuăm cu proprietățile familiei Falcă, cele cunoscute, trecute pe firmă, și împrăștiate prin Aradul celor 13 ani de când Gheorghe e la putere.
Pe strada Șelari, dacă nu ești proprietar acolo,
nu poți intra cu mașina. Este interzis dinspre ambele capete ale străzii. Scrie: „Interzis cu excepția riveranilor”. Bineînțeles, știam că trebuie să ajungem la numărul 16. Am ajuns în fața casei, un gard înalt, de peste trei metri, nu prea ne „lăsa” să facem fotografii. Până la urmă, ne-am urcat pe gardul vecinului de vizavi și așa am reușit. Ne-am dat seama: acum o construiește, o fi fost o casă veche înainte… ne-am zis din nou. Am înțeles de la unii care știu, și pe care nu-i amintim, că le facem rău, deoarece îi ia Falcă la ochi, că acest imobil și-l pregătește doar pentru el, fără Ela… ca partaj… În fine…
Pe terenul de pe Șelari, în total 371 metri pătrați, a fost înainte de cumpărare un atelier de tâmplărie și mecanic. Firma soților Falcă, Pro Arhitectura, a cumpărat proprietatea în 2007. Din câte am auzit și, subliniem, auzim bine: au luat credit pentru a-l cumpăra! Și-acum fiți atenți, foarte atenți: au luat, de la o bancă cu nume care ne duce cu gândul la spaghetti, nu mai puțin de 820.000 de lei!
Au luat creditul în luna iunie, iar cei 820.000 de lei s-ar traduce în vreo (peste) 250.000 de euro! Și acum, și mai mare atenție: ipoteca pe care banca a pus-o în luna iunie, pentru garantarea banilor, a dobânzilor și altor taxe de către Pro Arhitectura a fost scoasă în octombrie! Firma Pro Arhitectura, cea „bagatelizată” de primar că n-ar fi eficientă, a plătit după patru luni (4 LUNI) întreg creditul înapoi la bancă! Sau, poate milionarul de la Primăria Arad are dreptate, firma nu este cine știe ce profitabilă pentru că a dat doar 90.000 de euro dividende. Dar atunci, Gheorghe Falcă, de unde sunt banii? De unde provin cei peste 250.000 de euro cu care Pro Arhitectura a achitat un credit luat pentru a achiziționa un imobil la prima vedere inutil?
Când omul e important, îl știe tot leatul din Piața Avram Iancu
În Piața Avram Iancu, la numărul 16 (ne-am zis că omul ăsta are ceva cu 16, că și imobilul de pe Șelari tot la numărul acesta e… poate are treabă cu cele patru mandate ale lui Falcă?… să fie o premoniție?… în fine..), am intrat pe sub un gang. Imediat, o femeie cu ochi iscoditori și, vizibil plictisită de atâta stat, ne-a întâmpinat: „Pe cine căutați?”. I-am spus imediat că vrem să ajungem la imobilul lui Ela Falcă. Nu i-am spus că de fapt numărăm proprietățile „Pro Arhitectura”, că nu ne-ar fi înțeles. „Aaaa… Vreți la domnu Falcă. Na… uite aici e ușa de la el, dar intrarea principală este prin față, dinspre Piață. Ușa aia închisă la culoare. Vreți să vin să vă arăt?”. I-am spus că nu. I-am mulțumit și ne-am dus să fotografiem spațiul pe care, începând cu anul 2015, oficial îl are și Gheorghe Falcă. Pe ușă, de culoare maro, scrie ABC, și e un club. Nici nu ne-a mai interesat (atunci) dacă e al familiei Falcă, al societății familiei Falcă sau e închiriat. E cert că s-au dat bani pentru achiziționarea lui. Banii familiei primarului.
Firma Pro Arhitectura a cumpărat imobilul din Piața Avram Iancu nr.16, ap.13, în 2008, în plin avânt imobiliar. A plătit pe el, banii jos!, nu mai puțin de 105.000 de euro pentru cei 411 metri pătrați în buricul târgului Arad. Numele persoanei de la care a cumpărat, o doamnă, nu ne spune nimic. Dar, subliniem, tot în 2008, societatea soților Falcă a cumpărat și Palatul de pe strada Ludovic Szantay.
Pe strada C.D. Loga, în Aradul Nou, acolo unde locuiește familia Falcă,
tot firma Pro Arhitectura este proprietară. Cam ciudat, dar fiecare alege cum își decontează lucrările pe firmă și cheltuielile la întreținere. Aici nu avem nevoie de acte ca să spunem ce spune întreg târgul de câțiva ani încoace, de prin 2011 și ceea ce niciun procuror nu a avut curajul să verifice. Sau poate nu a fost lăsat… Imobilul acesta, un duplex, cu două apartamente, construit de firma unuia abonat la lucrările date de Primăria Arad, pe numele său Pașca Mihai, valorează enorm. Doar unul dintre apartamente este al SC Pro Arhitectura, celălalt era a lui Pașca dar acesta l-a vândut. E pe trei nivele, are (bineînțeles) și o piscină de aproape 50 metri pătrați, e cu vederea spre râul Mureș, iar înăuntru, înauntru e luxul de pe lume… Nici nu vă puteți imagina! Valoarea imobilului, cu teren, cu construcție, cu amenajări – cu indulgență minim 700.000 de euro… și știm ce vorbim. Sau, mai bine zis știu aceia ce ne-au spus, și care-și mai petrec sărbătorile pe acolo.
Pe strada Ioan Alexandru, la numărul 15 (aproape de 16…)
Pro Arhitectura are sediul-mamă (ne referim la sediul social) începând cu anul 2007. Daaa… Tot 2007… cum-necum firma asta a mers în 2007 mai ceva ca imperiul lui Trump. Ela, în numele Pro Arhitectura, a cumpărat imobilul cu numărul 15 de la un cetățean american, la finalul lunii septembrie. Clădirea e în imagini și a costat și aceasta câteva zeci de mii de euro, peste 60.000 și sub 100.000.
Înainte de câteva concluzii, citește și Milionarul de la Primăria Arad – averea nedeclarată a lui Gheorghe Falcă (I)
***
Imobile, terenuri, plasamente financiare și acțiuni, renovări spectaculoase de clădiri (care costă enorm!), imobilul de pe Revoluției, casa de pe Caragiale – acesta e trecut doar pe numele Elei Falcă, etc… n-are rost! Ipoteza noastră, enunțată în prima parte a investigației, este contrazisă! Familia Falcă nu are doar un milion de euro. Are mai mult de un milion, cu mult mai mult și majoritatea e pus pe firma Pro Arhitectura!
Au luat clădirile cu bani luați (cică…) împrumut de la soacră, de la bănci, de pe te miri unde… și au credite pe firmă astfel că nu a fost obligatoriu să noteze înapoierea acestora în declarațiile de avere ale primarului.
Habar nu avem dacă firma a fost verificată vreodată, de cine, în ce mod, dar credem că e protejată de ani de zile. Redacția Special Arad a solicitat ANI să ne pună la dispoziție toate actele pe care le-a avut în vedere când a dat verdictul: conflict de interese penal. Ne-au răspuns că: nu se poate!
Am constatat că Falcă contestă verdictul Agenției Naționale de Integritate. Ei bine, noi o să mai oferim inspectorilor un nou motiv de incompatibilitate: societatea Informmedia, cea care are în proprietate Jurnal arădean și Aradon, plătește chirie soției primarului, Ela Falcă, pentru că funcționează în apartamentul de pe Bulevardul Revoluției. În același timp, Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă, direcționează zeci de mii de lei către Jurnal arădean și Aradon. Nu cumva ăsta e un mare conflict de interese pentru că Falcă pompează bani într-o societate care, la rândul ei, plătește chiria către soția edilului șef? Întrebam și noi…
Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, nu a sunat nici azi, după o săptămână, să ne spună cum explică Gheorghe Falcă intrarea, în 2015, în firma Pro Arhitectura. Așadar: de ce ați intrat în firmă, domnule Falcă, dacă susținței că nu aveți nicio contribuție la dezvoltarea ei?
Și totuși, ultimele informații primite, pe ultima sută de metri… ne fac să spunem: va urma! Dar nu înainte de a vă menționa că S.C. Pro Arhitectura S.R.L. are de plată la bugetul local taxe și impozite restante de 38.143 de lei.
Și, pentru conformitate, mai jos, imobilul de pe Strada Caragiale nr.30 – cel obținut de Falcă în urma unui schimb cu patronul de la Elecon:
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)