Salarii mai mici pentru inspectorii ANAF, începând cu această lună
Construcţia bugetară pentru anul 2017 nu prevede fonduri care să susţină acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege, respectiv 25% din salariul de bază, de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenţi, însă, în cazul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, se vor lua măsurile necesare, precizează, luni, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă.
Fiscul menţionează, totodată, că, în ciuda acestei situaţii, conducerea ANAF a apreciat necesitatea menţinerii acestui spor în cuantum de 5% din salariul de bază pentru inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%, potrivit capital.ro.
„În construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susţină acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenţi. Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuţia anului 2016. Menţionăm că se va reveni cu o analiză în ceea ce priveşte modificarea procentului sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune”, se arată în comunicatul citat.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a criticat, luni, iniţiativa Guvernului de a diminua sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru angajaţii structurii Antifraudă de la 25% la 5%, susţinând că riscul în combaterea şi impunerea disciplinei economico-financiare a crescut.
Totodată, SNFP solicită extinderea aplicării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii de control şi executare, respectiv, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Protecţia Consumatorului, Inspecţia Muncii, Garda Naţională de Mediu, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) etc.
Sursa: Capital
Comentariile portalului
Tot la Muscel am făzut și eu ciclul doi, trimis de acolo la Târgoviște. Uite că am făcut armata apropae la fel la o distantă de (...)
La Șomcuta ascultam Metronomul în stația radio!Dacă eram prinși sau informația ajungea la C.I.- ist era vai de noi.Intra-adevar chiar se făcea (...)
Dacă nu rămâne nucleul de bază e clar ca obiectivul nu va fi playoff și așa a trebuit 20 de etape să se lege relațiile de joc. (...)