Întâmplarea este chiar jenantă prin vulgaritatea ei.

Trăgându-și răsuflarea după protestele din ultimele zile, PSD-ul trece la atac, ordinul e ordin, se execută toți, inclusiv aici la Arad, unde au ajuns la putere un singur mandat din cei 27 de ani trecuți de la Marea Reorganizare și atunci după ce au trecut puntea ajutați de neoprotestanții care reprezintă, de fapt, factorul politic cel mai important din urbe.

Iar dacă-i ordin, cu plăcere, nu-i așa, de cine să se lege pesedeii arădeni încrezători în viitorul lui Fifor, de Zoli Lovas, actorul-vedetă al teatrului din Arad.

Da, este singura vedeta locală în sens autentic, ceea ce spune multe despre el, având în vedere spiritul local care preferă grătarul în aer liber spectacolelor în spații închise.

Vârful de lance, un tânăr pesedist de care până acum nu au auzit decât cei care îi spun Beny, a mers la documente, descoperind stupefiat că popularul actor a ridicat anul trecut 9000 de lei de la Centrul Municipal de Cultură ca plată pentru manifestările pe care le-a prezentat, fie că e vorba de Festivalul clătitelor de la Moneasa, fie alte evenimente organizate de administrația patronată de Gheorghe Falcă.

Realizând caracterul insignifiant al sumei, de nebăgat în seamă dacă o compari cu comisioanele la care poți ajunge ca și consilier, comunicatul emis de consilierul PSD Beniamin Vârcuș insistă pe caracterul de propagandă politică al acestor manifestări, comparând contribuția lui Zoli cu acel colaboraționism forțat al artiștilor din perioada proletcultistă sau omagială-ceaușistă.

Trebuie să fii habarnist sau obraznic inconștient să începi tu, membru PSD, să jonglezi cu noțiuni gen proletcultism sau omagiu, dar trebuie să nu fi umblat la teatru decât cu ocazia unor baluri de boboci – pe care Zoli le prezintă de asemenea, probabil pentru sume și mai mici – ca să poți afirma, fără să-ți râdă în nas tipul din oglindă, despre un actor că e subordonat politic atunci când prezintă o gală de modă în deschiderea unui Congres de partid.

Poate fi, nimic de zis, numai că acela intră în altă categorie și e de obicei deja la PSD sau alte partide  înrudite pe filiera trecutului comun și comunist și care, precum Domnul Iliescu, susține că în comunism, pe timpul  geniului din Scornicești, n-a fost totul de condamnat.

De fapt, despre asta este vorba: tot schimbându-și părul, PCR-ul din PSD, pe care îl regăsim și în alte partide, nu reușește nicicum să se lepede de năravul lupului pornit cu haita la vânătoare, considerând că artiștii, iar actorii cu atât mai mult, trebuie să aducă omagii doar lupului roșcovan iar dacă nu sunt de acord cu asta să nu se supere dacă primesc câteva peste bot.

Hiba cea mare a Domnului Beny, ne permitem să-i spunem așa având în vedere că dacă ar fi actor după asta ar urma cuvântul Hill, este că s-a legat tocmai de Zoli, cel neafiliat politic, cel care nu a făcut și nu face politică, încercând chiar obsesiv să-și facă meseria, să fie ceea ce trebuie să fie un actor într-o comunitate mai mică și nu neapărat convinsă de puterea artei: un tip simpatic și popular care astfel poate mai convinge câțiva să renunțe, pentru trei ore, la grătar de dragul teatrului.

Desigur, Beny n-a auzit, cum dreaq să audă, în viața lui de Thespis, primul actor din istorie cunoscut după nume – a trăit cu 2500 ani înainte să apară PSD-ul! -, n-a auzit nici de vestiții clowni sau nebuni ai regilor din care s-a născut piesa de șah și actorul modern și care era singurul pe lângă cei puternici care avea voie să spună nepedepsit lucrurilor pe nume.

Nu, Beny s-a executat și s-a luat de Zoli Lovas așa cum i s-a cerut de sus: ia, vedeți voi, cine au fost în Arad lideri de opinie printre cei care au dat apa la moara protestatarilor!

Cam complexă și obscură cerere, având în vedere cele prezentate mai sus, realitatea că la Arad până și cei care au votat cu PSD-ul erau pe străzi și în fața Primăriei, că în sediu nu era nimeni în toate acele zile, nu foarte mulți, dar nici ceilalți nu erau foarte mulți, că așa-i la Arad, lumea umblă mai mult la Obor și la piață, vara la ștrand sau la baltă sau la unguri la băi, pe astea cu demonstrațiile lăsându-le unora mai loviți cu leuca, oameni și ei, nu-i vorba, dar mai copilăroși așa.

Scribălăi, actori, artisti rupți în cur, liceeni plictisiți de ore, noa, ce să faci, trebuie să-i înțelegi, se fac până la urmă și ei mari și le vine mintea la cap!

Ei, în această situație neclară și greu de ambalat, ce s-a gândit consilierul: păi, uite, șefu, în cinci Decembrie, la sfârșitul spectacolului, ăștia au ieșit cu pancarte cu rezist pe scenă și alte asemenea chestii subversive. Cine, mă? Păi, actorii de la Arad! Ce actori, Domle? Habar n-am că nu-i cunosc, dar era unul, într-un halat de baie, mai cunoscut, ăla ce prezintă festivaluri și baluri ale bobocilor! Zoli Lovas? Cred că… Da avea pancartă? El nu, ceilalți! Nasol, dar ăia nu contează, ia vedeți de Zoli ăsta, câți bani o luat de la Centrul Municipal de Cultură anul trecut, și gata, dați cu el de toți pereții! Stai, șefu că ne-am uitat și n-a luat mare lucru, un mizilic acolo… Nu contează, executarea! Dar măcar știți ce spectacol a fost? Nu șefu, că erau îmbrăcați aiurea de tot și făceau mult zgomot… Pentru ce? Pentru nimic, șefu!

Și uite așa s-a întâmplat c-a ieșit komunikatu!

Pe serios acum, pare o glumă, dar nu e, e un precedent foarte periculos, un semn foarte clar al modului în care pesediștii și nu numai ei văd în continuare lumea, cu atât mai mult cu cât s-a terminat de mult și pentru ei faza cu sărac dar cinstit, au trecut și de faza acumulării primitive, acum vor să-și consolideze puterea pentru cât mai mult timp cu putință.

Ceea ce înseamnă că dacă nu ești cu ei, ești împotriva lor, indiferent cine ești, iar dacă ești actor, trebuie să joci cum zic ei, să dansezi cum cântă ei, iar dacă ești pianist și nu clămpăni maneaua preferată a șefului, ai toate șansele să te trezești că-ți trece ceva așa dintr-odată prin cap.

În ceea ce-l privește pe Zoli Lovas, o victima colaterală a vânătorii, cel puțin până acum, elegant și rafinat, nu a răspuns acestui atac mârșav, să sperăm că nu o va face nici de acum încolo.

Pe de o parte, pentru că artiștii trebuie apărați de cei care iubesc arta și creativitatea, nu confundă primașu cu dirijorul, iar pe de alta, dacă cobori în noroiul de unde ei încearcă să arunce în tine, riști ca după o vreme să nu mai poți fi distins de ei.

Că așa-i la wrestling în mocirlă!

Ce e bine-n rău: presa arădeană, așa cum este ea, cu mici excepții nesemnificative, n-a acordat prea mare atenție Komunikatului Domnului Vârcuș. Măcar atât: poate în viitor vă alegeți mai cu atenție țintele, Domnilor de la PSD Arad, nu de alta dar artiștii sunt mult mai neajutorați în astfel de mizerii decât adevărații adversari politici.