Curtea Constituţională dezbate sesizările preşedintelui Iohannis şi CSM privind OUG 13





Sesizările făcute de Consiliul Superior al Magistraturii şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema OUG care modifică legile penale sunt dezbătute, miercuri, de Curtea Constituţională a României (CCR). Instituţia se reuneşte de la ora 11:00.
Cele două sesizări sunt diferite în natura lor faţă de cea trimisă vineri de Avocatul Poporului, care a atacat atât forma, cât şi fondul OUG 13.
Sesizările au fost făcute pe tema unui conflict între două puteri ale statului, Parlament şi Guvern, preşedintele şi CSM criticând faptul că Executivul a legiferat prin delegare în locul Parlamentului într-o speţă în care nu avea dreptul constituţional, motivând o “urgenţă” care nu se susţine legal.
La şedinţa de miercuri a fost invitat şi preşedintele Klaus Iohannis, ca autor al sesizării, deşi el nu are calitate procesuală. Administraţia Prezidenţială va fi reprezentantă de un jurist. Iohannis nu a confirmat prezenţa, iar pe programul oficial al şefului statului nu se află şi şedinţa CCR.
Conflictele de natură juridică pot fi soluţionate de Curte şi după ce acestea sunt rezolvate (în speţă, prin abrogarea OUG 13, aşa cum s-a întâmplat duminică), existând precedente, în care judecătorii au dezbătut pe fond sesizarea şi eu emis concluzii, cu toate că au notat că problema a fost între timp soluţionată.
Citește mai mult pe vocea.biz
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)