Numărul șomerilor din România a scăzut cu aproape 1% în ultimul an. O comparație cu alte țări





Rata șomajului în România a scăzut cu aproape 1% în ultimul an, conform datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat). Ponderea șomerilor plasează țara noastră înaintea altor state cu economii mult mai dezvoltate, precum Belgia, Danemarca, Franța sau Suedia, potrivit vocea.biz.
România avea, în noiembrie 2016, 521.000 de șomeri, cu 86.000 mai puțini față de aceeași lună a anului trecut. Ponderea șomerilor a fost de 5,7%, cu 0,9% mai mică față de noiembrie 2015.
Topul țărilor cu cel mai scăzut șomaj este condus de Cehia, cu o rată de 3,7%, urmată de Germania, cu 4,1%, Ungaria (4,6% – în octombrie), Malta (4,8%) și Marea Britanie (4,8% – în septembrie). În fața României se mai află și Olanda, care are o rată de șomaj de 5,6%.
La polul opus se află Grecia, unde rata șomajului este de 23,1%, conform datelor disponibile în septembrie. Șomerii sunt în număr mare și în Spania, care are o rată de 19,2%, urmată de Cipru, cu 14,2%.
Conform datelor Eurostat, bărbații șomeri au fost mai numeroși decât femeile, având o pondere de 6,5% față de sexul opus, a cărui rată a fost de 4,7%.
Cele mai mari diferențe între sexe se regăsesc în Spania, unde rata șomajului este de 20,7% pentru femei și 17,8% la bărbați. În schimb, în Letonia bărbații au o rată de neocupare de 11,3%, în timp ce femeile au doar 7,9%.
sursa: vocea.biz
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)