CET se pregătește să „sugă” încă 5,5 milioane de lei din Bugetul Aradului printr-un alt „artificiu tehnic”





Arădenii s-au obișnuit deja ca, în fiecare an, în perioada de iarnă, să privească neputincioși la amenințările aruncate din Palatul Administrativ cum că există riscul ca Aradul să rămână fără căldură și apă caldă. Această poveste se repetă an de an, ca la final administrația să-și aroge merite pentru „rezolvarea problemei”. O problemă creată oare de cine? Cu siguranță nu de simpli cetățeni. Povestea s-a repetat și în acest an, dar, cum este an electoral, amenințarea că arădenii vor rămâne fără apă caldă și căldură s-a auzit de vreo trei ori. S-au acordat bani din bugetul local pentru acoperirea găurilor de la CET, apoi ne-am trezit că nu sunt suficienți, fiindcă furnizorii care nu și-au primit banii, văzând că au fost virați niște bani în conturile companiei, au pus proprire pe conturi. Și uite așa ne-am trezit sub amenințarea că se taie căldura și apa caldă într-o perioadă în care temperaturile din timpul nopții erau aproape de 0 (zero) grade.
Citește și: Explicații incredibile ale conducerii CET Arad: „Nu se știe când va fi căldură la unele blocuri din Alfa!”
Când am anunțat că există acest risc, viceprimarii au început să ridice din umeri, fiindcă ei habar n-aveau ce se petrece la CET, iar primarul… primarul nu mai contează în viața urbei noastre de câteva luni bune, fiind ocupat strict cu partidul și campania electorală pe care o conduce. Am găsit și persoana care se ocupă de problemele de la CET, pe consilierul municipal Lucian Riviș-Tipei, cel care, din informațiile noastre, ar fi avut un cuvânt greu de spus în numirea noului director al CET (asta ca să nu spunem că l-a adus frumos de mânuță de la Timișoara și l-a pus în fruntea companiei). Atunci, Tipei a dat asigurări că problemele au fost rezolvate și că nu vor mai fi probleme la CET, iar arădenii nu vor mai fi amenințați cu tăierea căldurii și a apei calde. Cel puțin nu în această iarnă, fiindcă suntem siguri că și anul viitor povestea asta se va repeta. La fel ca și găselnița cu „Guvernul subvenționează alte CET-uri, din alte județe, dar pe cel de la Arad nu”. Nu spunem că n-au dreptate cei care susțin că Guvernul n-a subvenționat CET Arad în ultimii ani, dar nici nu putem să nu vedem faptul că Aradul are excedent bugetar în fiecare an, adică rămân o mulțime de bani necheltuiți an de an.
Citește și: Căldura și apa caldă a arădenilor, la mâna executorilor judecătorești. CET – aproape de colaps!
Și să revenim la ceea ce spuneam la început. Am făcut referire la problemele de la CET, am făcut referire la faptul că furnizorii de energie ai companiei au pus proprire pe conturi, fiindcă nu le convine ca un furnizor să-și ia banii, iar celălalt nu. Acum trebuie să vorbim însă despre un proiect de hotărâre care se va afla mâine pe masa consilierilor municipali pentru a fi votat. Ne referim aici la „Proiect de hotărâre nr. 359/2016 pentru completarea Hotărârii nr. 346/14.10.2016 privind trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad – inițiativa primarului”.
Vorbim aici despre o rectificare de buget, însemnând preluarea în domeniul public al Municipiului Arad a patrimoniului SC CET Hidrocarburi Arad SA, la mijloc fiind suma de 5.535.000 lei.
Reamintim că Societatea Comercială „Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi” SA este o societate pe acțiuni înființată în anul 2009, aflată sub autoritatea Consiliului Municipal Arad. Adică este societatea Primăriei, exact ca Recons. Și mai există o asemănare. Vorbim despre o ședință recentă a CLM, în care municipalitatea cumpăra, tot printr-un astfel de „artificiu tehnic”, un teren aflat în patrimoniul Recons. Nu este puțin dubios cum Primăria cumpără bunuri de la societățile care sunt, culmea, tot ale primăriei? Nu este oare puțin dubios faptul că ambele companii sunt căpușate de către partidul aflat la Putere în județul și municipiul Arad?
Nu e de mirare că majoritatea companiilor din subordinea Primăriei și Consiliului Județean sunt falimentare, producând doar găuri în bugetul celor două instituții, atât timp cât mare parte din angajați, cu mici excepții, reprezintă clientele politică. Nu e de mirare că aceste companii nu au profit, când angajații în loc să producă bat străzile și coclaurile din municipiu și județ, reprezentând partidul în campania electorală. Și cum avem cam multe campanii electorale, care țin câte 3-4 luni, e lesne de înțeles de unde sunt și găurile în bugete.
Așadar, greșim dacă spunem că Primăria își folosește bugetul pentru a acoperi găurile produse nu de consumatorii de energie, ci de căpușele angajate pe criterii politice în această companie numită CET Hidrocarburi? Noi credem că nu. Dar promitem să rămânem în continuare cu lupa bine ațintită pe toate aceste companii conduse după bunul plac al unui grup restrâns de oameni politici arădeni.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)