Ministerul Mediului cere anchetă în cazul puiului de urs ucis cu bestialitate la Sibiu





Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a ceurt Inspectoratului de Poliție Sibiu să demareze rapid o anchetă cu privire la cazul puiului de urs împușcat la Sibiu.
„Ca urmare a evenimentului înregistrat ieri, 12 octombrie 2016, în municipiul Sibiu, privind apariția în zona locuită a orașului a unui exemplar de urs dar și a felului în care au intervenit autoritățile locale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a înaintat următoarele demersuri oficiale:
Ministerul Mediului va transmite, în cursul zilei de astăzi, o sesizare către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, prin care solicită o anchetă care să stabilească cât mai precis condițiile în care ursul a apărut în oraș. Precizăm că zona județului Sibiu nu este considerată un areal dezvoltat al ursului brun, conform analizei Fișelor Fondurilor de Management Cinegetic. Ca atare, Ministerul ia în calcul și posibilitatea ca apariția ursului în zona locuită a orașului să fie rezultatul unei activități ilegale: eliberarea voluntară a unui urs ținut ilegal în captivitate, evadarea unui urs din captivitate, transportul ilegal etc.
În completarea sesizării transmise către IPJ Sibiu, Ministerul Mediului a solicitat Direcției Sanitar Veterinare analize care să determine starea de sănătate a ursului înainte de împușcare, inclusiv să stabilească dacă exemplarul a fost tranchilizat anterior ajungerii în oraș.
Cât privește intervenția autorităților locale în acest caz, precizăm că Ministerul Mediului nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împușcare. Necesitatea unui astfel de demers din partea echipei de intervenție, în situația dată, va fi stabilită de organele de anchetă abilitate.
Considerăm că acest incident arată, odată în plus, necesitatea înființarii cât mai rapide a Serviciului de Urgență pentru Animale Sălbatice – SUAS, demers deja inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Ministerul Afacerilor Interne. Acesastă structură va dispune de proceduri foarte clare pentru intervenția în astfel de situații, în funcție de nivelul de pericol.”, transmite Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin intermediul unui comunicat de presă.
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)