Procurorul șef al DNA cere președintelui avizul pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea





Cu referire cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1150/VIII/3 din data de 1 septembrie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele :
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui GABRIEL OPREA, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, având în vedere că au reieșit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în perioada în care deținea funcția ministerială.
Solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale și constituționale și având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 01 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial).
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale față de persoane care dețin sau au deținut calitatea de ministru, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, și care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Președintelui României.
Detaliile referitoare la stare de fapt reținută de procurori în cauza respectivă se regăsesc în comunicatul nr. 1150/VIII/3 din data de 1 septembrie 2016.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 18 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție
sursa: pna.ro
Comentariile portalului
Ce recomandări să facă ? PSD + PNL vor merge cu Nicușor, ca să-l aducă la capitală pe Piedone.
Românii nu și-au învățat lecția după două mandate de tip werner. Acumva veni al treilea, cu Nicușor la conducere. Oricum țeapa și-o vor luat tot cetăț (...)
"In continuare am incredere in onestitatea, capacitatea intelectuala, tinuta morala si puterea de coeziune a lui Nicusor Dan!" * Va fi un mandat de tip werner 3. Românii încă nu-și (...)