A doua dezbatere între Clinton şi Trump a fost extrem de tensionată (Video)
Candidaţii la preşedinţia Statelor Unite Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit, duminică seara, la Universitatea Washington din St. Louis din statul Missouri, pentru a doua dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, transmisă în direct la marile posturi de televiziune.
Înainte de a urca pe ring, Donald Trump a lansat deja ostilităţile. Cu două ore înainte de dezbatere, el a organizat la St. Louis o conferinţă de presă împreună cu femeile care îl acuză de hărţuire sexuală pe fostul preşedinte Bill Clinton sau de agresiune pe soţia acestuia în perioada în care era procuror, transmit Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.
„Aceste patru femei foarte curajoase au cerut să fie aici”, a declarat Donald Trump, alături de Juanita Broaddrick, Paula Jones, Kathleen Willey şi Kathy Shelton. Pentru echipa de campanie a lui Hillary Clinton, conferinţa de presă organizată de Donald Trump nu a reprezentat o surpriză, fiind este “un act disperat” şi “un truc” pentru a abate atenţia de la adevăratele probleme.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)