Despre D-N-A și ANI, Geani Pistru și paranghelia lu’ Falcă – să vorbim noi, fraierii!





Cine n-a fost ieri pe ștrand, la chermeza lu’ Falcă, nici nu există! Asta ca să știți de la bun început, că doar cei care au fost invitați contează în Aradul ăsta, care de altfel nici nu-i mai al nostru, e al lor, a lu’ Geani, a lu’ Falcă, a lu’ Pistru, Cionca, Tipei sau Barbeș. Nu mă pun să-i înșir pe toți, că sigur deja aveți nevoie de vreo două lămâi.
Cum spuneam, cine n-a fost ieri pe ștrand, nu există! Asta v-o spune clar Geanina Pistru: „În această seară, cu ocazia Zilelor Aradului, pe Ștrandul Neptun a avut loc o recepție la care au participat arădenii care, prin munca și investițiile lor, dau viață acestui oraș”. Am redactat corect toată povestea asta, dar vedeți mai jos și cum a redactat-o madame politician Pistru, cea care poate purta cu mândrie titlul de „măcelar-șef la raionul de gramatică” (a se vedea celebrele… „un pom de brad” sau „stâlpurile”). Dar haideți că revenim cu altă ocazie la partea cu gramatica!
Astăzi vorbim despre cine contează și cine nu în orașul ăsta. Cine există? Deci, ne-am înțeles, da?! Pe ștrand au fost doar arădenii care „prin munca și investițiile lor dau viață acestui oraș”. Restul, prostimea, nu contează. Adică tu – cel care citești aceste rânduri, vânzătoarea de bilete de la CTP, șoferul de pe camionul Polaris, chiar și casiera de la casa de bilete de la ștrand – care și-a luat liber miercuri seara, că oricum niciunul din dătătorii de viață ai orașului n-au plătit bilet pe ștrand, așa cum fac toți „norocoșii” care se nimeresc pe acolo atunci când Falcă nu are vreun chef de partid – noi nu contăm!
Noi nu dăm viață acestui oraș! Nu! Noi, ăștia care ne plătim impozitele și n-avem datorii la stat – ca să aibă ei pe ce să facă parangheliile – noi nu contăm! Noi contăm doar din patru în patru ani sau poate nici atunci!
Și tot Geani ne spune că „Aradul e frumos” și că „cetățenii sunt respectați”. Așa-i! Aici n-am ce zice. Aradul chiar e frumos, dar ar putea fi și mai frumos, iar cetățenii nu sunt tocmai respectați, dar ar putea fi! Un prim pas pentru toată treaba asta ar fi să dispară din viața politică și administrativă a acestui oraș oamenii care abia știu să-și scrie corect numele. Să dispară sugativele banului public. Să dispară cei care n-au investit nimic, nici măcar suflet în orașul ăsta, ci doar au supt energia pozitivă a urbei. Să vină alții! Să vină oameni corecți, onești, care n-au datorii la Stat, care n-au făcut „combinații” cu Statul, iar dacă se poate să fie și tineri cu atât mai bine. O parte din aceste probleme se vor rezolva în curând.
Avem noi o amică, o cheamă D-na Ani. Dar se mai poate spune și așa: DNA sau ANI – și sunt două amice… Ea/Ele au promis că nu va mai trece mult timp până când va începe „curățenia”. Dar până atunci, până vine Dna Ani, noi rămânem tot cu Geani și cu „bizonul” care acum două zile parca pe locul destinat persoanelor cu handicap, deși handicapul în vorbire și scriere încă nu-i „omologat”.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.