Presa din județul vecin susține că Falcă semnează marți actul de naștere al metropolei Timișoara – Arad!
Știri Arad. Rivalitatea deja proverbială dintre Timișoara și Arad va deveni istorie, – susține presa din județul vecin – pentru că cele două orașe își vor pecetlui soarta comună către o dezvoltare în pas cu vremurile.
Se va semna certificatul de naștere al metropolei pe axa Timișoara – Arad, despre care s-a tot vorbit de-a lungul timpului, iar documentul va fi iscălit la Timișoara, mâine, de către primarii celor două orașe, Nicolae Robu și Gheorghe Falcă.
Parafarea acestui act înseamnă că autoritățile din Arad și Timișoara să lucreze cot la cot pentru proiecte de anvergură care să ducă la atragerea de bani pentru investiții care reduc diferențele de ordin economic dintre cele două orașe și să contribuie în egală măsură la dezvoltarea lor pe toate planurile.
Evenimentul va avea loc în cadrul Conferinței „Dezvoltare Urbană pe Axa Arad-Timișoara”, care se va desfășura în 2 august în Aula Magna a Universității de Vest, între orele 10.00 și 16.00.
Citirea și semnarea rezoluției, în fapt un angajament al celor două municipii de a construi o metropolă pe axa Arad – Timișoara se va petrece la finalul conferinței la care vor participa reprezentanți ai autorităților locale și centrale, ai mediului de afaceri și ai instituțiilor academice internaționale.
P.S. Primarul nu a catadicsit să informeze presa din Arad cu privire la ce se va întâmpla marți și la ce va semna în numele nostru, în Timișoara.
Comentariile portalului
"cAnd proștii speră hoții prosperă"...fiind un comentariu consecutiv să deduc că m-ați făcut/numit prost pentru că (încă mai) sper?
Adevărat a Înviat! Iertați-mă dar cred că o spunem și prea puțini - mă număr printre ei - o realizăm cu-adevărat! Îmi permit să (...)
Adevărat a înviat !