Întâlnirea absolvenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Exacte a UAV





COMUNICAT. Atmosferă caldă, prietenoasă la Facultatea de Ştiinţe Exacte, vineri, 1 iulie, orele 13.00. Au venit la întâlnirea cu cadrele didactice, foşti studenţi ai Facultăţii care au povestit puţin din drumul lor în viaţă de după absolvire. Pe unde i-a purtat matematica sau informatica, unde lucrează sau unde şi-ar dori să muncească. A fost alături de ei şi un angajator, Marius Anta, managerul companiei Computer Voice System Inc., locul în care majoritatea angajaţilor sunt absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Exacte a UAV.
I-au întâmpinat prorectorul UAV, conf.univ.dr. Pastorel Gaspar, decanul facultăţii, prof.univ.dr. Mariana Nagy, reprezentantele departamentului Alumni, Doina Cheta şi Florica Cândea, precum şi profesorii facultăţii. A fost o zi specială care cu siguranţă se va repeta pentru că reuşitele foştilor studenţi aduc întotdeauna bucurie celor care au contribuit la formarea lor.
Evenimentul organizat de departamentul Alumni împreună cu conducerea facultăţii este doar unul din multele evenimente planificate a se derula la UAV pentru comunitatea Alumni, cea a absolvenţilor Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este