Trei voci excepționale la Gala Starurilor de Operă Arădene (foto / video)
Ieri seară, pe scena Teatrului de Vară din incinta Centrului Cultural Judeţean Arad, Mihaela Işpan, Paula Iancic şi Narcisa Brumar au susținut un spectacol de excepție, acompaniate de Ansamblul Johann Strauss Modern.
Înaintea începerii spectacolului în sine, așa cum ne-au obișnuit organizatorii Teatrului de Vară „Ethos”, publicul a făcut cunoștință cu două tinere talente de la Școala Populară de Artă: Mădălina Maria (care a interpretat două piese folclorice) și Anca Marinca (a recitat o fabulă).
Cele trei soprane de renume internaţional sunt arădence, două născute aici, iar a treia, Narcisa Brumar, prim-solista Operei Naționale Române Timișoara, este căsătorită cu un arădean.
Aceste voci copleșitoare au fost „ținute de mâinile sigure ale tânărului dirijor Radu Zaharia” (după cum spunea moderatorul evenimentului, Adrian Cotuna). Deși june, Radu Zaharia, absolvit al Academiei de Muzică din Cluj, devine deja un nume rezonant în domeniul muzicii clasice.
Cele trei soprane au interpretat arii din opere şi operete celebre, fiecare moment fiind intercalat cu câte o compoziție clasică doar pentru orchestră.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)