„M-ai ars, baby!” – O lansare de carte din grădina amazoanelor
Pe lista destul de lungă a lucrurilor ce trebuie să le faci înainte de a muri, trebuie adăugat neapărat un lucru: să fii prezent la o lansare de carte a Ioanei Duda, moderată de Eugenia Crainic și completată de Otilia Țigănaș.
Cei care nu au onorat invitația la lansarea cărții „Instinct”, de Ioana Duda, vineri seara, la Boeme Teatru, au pierdut șansa de a se afla în prezența unor doamne și domnișoare superbe, „fără fard”, vorba doamnei Crainic, care s-au prezentat așa cum le-a dat Dumnezeu pe pământ: frumoase, puternice, conducătoare supuse ale inimilor atâtor și atâtor bărbați.
O șuetă între femei, la care puțini bărbați au avut prezența de spirit să participe, într-o atmosferă degajată, prietenoasă dar și plină de emoție. Puterea Ioanei Duda de a ne povesti cu o nonșalanță debordantă lucruri atât de intime a reușit să apropie publicul făcându-l să se simtă confortabil, să se „dezbrace” de convențiile societății, să-i devină prieten la lansarea cărții ei.
O lansare de carte atipică, o lansare de fapt… al unui suflet de femeie. O femeie frumoasă, dintr-o bucată, și-a arătat sufletul unor oameni pe care nu i-a văzut niciodată. suflet cu care i-a cucerit pe toți, zâmbetul și umanitatea crudă, aproape copilărească a amintit (oare pentru a câta oară?) ce este cu adevărat important în viața unui om: Instinctul. Acela contează, de el trebuie să ascultăm întotdeauna.
Cartea te va certa, te va face să îți pui la îndoială alegerile, dar… te va face și „să te trezești dimieața, să te uiți în oglindă și să îți spui „hai să mai greșesc încă o zi” pentru că dacă nu greșești în viață înseamnă că nu și-o trăiești ” (Eugenia Crainic).
Ne-ai ars , baby.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)