Facebook va monitoriza și persoanele care nu au cont pe rețeaua de socializare
Facebook va afișa un avertisment pentru folosirea de module tip „cookie” pentru utilizatorii de internet europeni, indiferent dacă au cont sau nu pe rețeaua de socializare, după ce reprezentanții companiei au anunțat joi că vor extinde rețeaua de reclame, potrivit Digi24, care citează The Verge.
Înainte, compania afișa reclame doar membrilor Facebook. Folosirea modulelor tip „cookie” presupune memorarea unui set de date despre vizitatorul unui site pentru a i se recomanda pagini personalizate.
Autoritățile europene critică această decizie, considerând că sunt încălcate drepturile de intimitate ale cetățenilor. În ciuda acestui lucru, reprezentanții companiei Facebook speră astfel să prezinte utilizatorilor de internet, fără cont de Facebook, reclame relevante pentru ei.
Europenii care navighează pe internet pot observa notificarea în partea superioară a ecranului, de vineri.
Cei de la Facebook intenționează să se folosească de avantajul că dețin deja informații de la cei 1,7 miliarde de utilizatori ai lui, pentru a pune în aplicare noua modalitate de a-și extinde rețeaua de reclame.
Companiile Facebook și Google domină afișarea de reclame care vizează un public țintă.
Comentariile portalului
Ce legătură are comentariul acesta cu pamfletul? Câtă înverșunare...
În Arad arhitectura de bună calitate este astăzi o ”instituție” anulată prin eșuarea scopului și din cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! - Cum am ajuns să fim (...)
De acod cu Dd parcarile supraterane sunt mai ieftine,usor de intretinut si construit mai ales in zone cu cladiri vechi. Faraonul Falca nu a vrut niciodata sa construiasca parcari (...)