Salvatorii Aradului, aşa cum sunt ei. Imagini needitate cu cei care dau totul pentru a salva vieţi





Concentraţi, încruntaţi, obosiţi. Alergând spre locul de unde toţi ceilalţi fug sau în mijlocul fumului gros. Salvând vieţi. Zâmbind, deşi epuizaţi, la finalul unei intervenţii de urgenţă.
Aşa sunt prezentanţi salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad. Imaginile needitate, surprinse în timpul intervenţiilor sau la finalul acestora, dezvăluie imaginea adevărată a celor care îşi pun propria viaţă la bătaie pentru a salva alte vieţi.
„Pe feţele colegilor se pot citi foarte bine sentimentele din momentul în care sunt surprinse fotogragfiile. Unele de oboseală, altele de concentrare, unele chiar de disperare, când situaţia este foarte grea. Lumea îşi poate da seama şi de riscul meseriei, deşi noi nu vrem să-l punem pe primul loc, greutatea meseriei, stresul intervenţiei sau disperarea, când nu ai destui oameni, nu mai găseşti soluţii. Clar oboseala la sfârşitul unei intervenţii de 5-6 ore, epuizarea fizică se vede foarte bine pe feţele lor. Dar la sfârşit satisfacţia, indiferent de câte ore stăm acolo”, a spus pentru Vocea Transilvaniei purtătorul de cuvânt al ISU Arad, căpitan George Pleşca.
Acesta a punctat că pompierii se află pe primul loc în top încrederii oamenilor în instituţiile publice, cu 80%.
„E important, mai ales după tragedia din Colectiv, unde sunt destule comentarii. Încrederea a rămas, deoarece populaţia conştientizează, lăsând la o parte discuţiile de la nivel înalt, că cei de jos, cum zicem noi „trupa”, salvează oamenii”, a completat Pleşca.
Sursa: Vocea Transilvaniei
Foto: ISUJ Arad / Facebook
VEZI GALERIA FOTO >>>
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)