Omorât și apoi topit în soda caustică! Victima, un copil de doar 4 ani. Criminalul: tatăl vitreg





Caz incredibil instrumentat de procurorii din judeţul Sibiu. Un bărbat de 44 de ani a omorât copilul concubinei, un băieţel de doar patru anişori, pentru că făcea gălăgie iar ca să şteargă urmele crimei i-a topit trupul într-un cazan cu sodă caustică.
Criminalul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu care îl prezintă luni, 18 aprilie, în faţa instanţei cu propunere de arestare pentru omor şi profanare de cadavre.
Crima cumplită a avut loc în satul Zlagna, comuna Bârghiş, iar martoră la scenele cumplite a fost chiar mama copilului care, în cele din urma, l-a denunţat pe autorul omorului după trei ani de la moartea copilului, scrie stiridesibiu.ro.
„S-a reţinut că, în urmă cu trei ani, inculpatul Z.A. (în vârstă de 44 ani), aflându-se la domiciliul său din satul Zlagna, com. Bârghiş, jud. Sibiu, împreună cu concubina sa O.T.I. şi copilul acesteia, minorul L.A.V., în vârstă de 4 ani, deranjat fiind de o manifestare isterică a minorului, l-a introdus în casă şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei şi a pieptului. Urmare a intensităţii loviturilor primite, minorului L.A.V. i s-a făcut rău, a vomat, în scurt timp s-a învineţit şi a decedat”, informează Parchetul Tribunalului Sibiu într-un comunicat de presa.
Nebunia celor doi nu s-a oprit aici iar tatăl vitreg a pus la cale un scenariu cumplit, prin care a încercat să şteargă urmele crimei. L-a îngropat în curtea casei şi după ce a făcut rost de sodă caustică i-a fiert corpul.
„Inculpatul Z.A. a săpat o groapă în locuinţa sa unde a introdus corpul minorului, după care s-a deplasat în mun. Tg. Mureş de unde a cumpărat mai multe pungi cu sodă caustică. La momentul revenirii la domiciliul său, inculpatul Z.A. a dezgropat cadavrul minorului, l-a pus într-un cazan pe sobă, a adăugat apă şi soda caustică şi timp de mai multe ore a întreţinut focul cazanului până la momentul la care corpul minorului s-a transformat într-un lichid gelatinos“, mai spun anchetatorii.
Rămăşiţele pământeşti ale copilului, topite, au fost aruncate în pe malul râurilor Târnava Mare şi Mureş , unde a fost lăsat şi cazanul în care l-a fiert, scrie stiridesibiu.ro.
După denunţul mamei, care trăia in concubinaj cu criminalul, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu l-au reţinut pe sibian iar în data de 18 aprilie este prezentat cu propunere de arestare preventivă o perioadă de 30 zile.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.