duminicã, 28 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Copilul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit viu după aproape două zile de căutări

    de - | 13 mai 2026, 1:44 PM | Naţional

    0

    (foto: captură video adevarul.ro)

    Copilul de 5 ani dispărut în județul Sibiu a fost găsit în viață, după aproximativ 40 de ore de căutări intense, au anunțat autoritățile.

    Micuțul a fost observat din elicopter, la circa 2 kilometri distanță de zona în care se aflau echipele de intervenție, salvatorii deplasându-se imediat către acesta, scrie adevarul.ro.

    Reprezentanții IPJ Sibiu au transmis că băiatul este în viață și că operațiunea este încă în desfășurare. „Minorul a fost găsit în viață. Acțiunea este în dinamică. Revenim cu detalii noi în momentul când acestea vor fi disponibile”, au precizat autoritățile.

    Copilul dispăruse în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localității Sebeșu de Jos, cunoscută drept „Ruscă”. În timp ce bărbatul lucra la un gard, băiatul ar fi plecat într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors. Tatăl a observat rapid dispariția și a alertat autoritățile printr-un apel la 112.

    Citește și: Doliu în comunitatea din Chișineu-Criș: învățătoarea Ana Miron a trecut la cele veșnice

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.