Săptămâna viitoare elevii arădeni vor avea școala altfel
Începând de luni, 18 aprilie, elevii vor avea parte de o săptămână care îi va scoate din rutina orelor cu scris după dictare, bucurându-se de „Școala Altfel”, prin participarea la diferite ateliere, workshop-uri, concursuri, sau vizitarea unor expoziții de artă, muzee sau alte instituții locale.
Activitățile pe care elevii le vor desfășura au fost alese în prealabil de către fiecare școală în parte, ele fiind inițial propuse de cadrele didactice, împreună cu elevii și părinții acestora. „Cele mai interesante activități au ajuns să fie dezbătute în consiliul profesoral, pe urmă în februarie au ajuns în atenția consiliului de administrație, iar în cele din urmă, au fost aprobate de Inspectoratul Școlar Județean”, ne-a spus inspectorul şcolar educativ, Mariana Tocaciu de la ISJ Arad.
De asemenea, pentru săptămâna dedicată „Școlii altfel”, ISJ Arad a promovat ofertele diferitelor ONG-uri și instituții locale, oferte pe care școlile au putut să le includă în programul lor.
Prezența elevilor pe durata „Școlii altfel” este obligatorie.
Mai jos puteți consulta calendarul județean complet al activităților planificate pentru săptămâna „Școala altfel” 2016:























Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)