E sezonul transporturilor ilegale de lemne…
Polițiștii Biroului de Combatere Delicte Silvice și reprezentanții Direcției Silvice Arad au oprit ieri în trafic, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, un bărbat de 35 de ani, din Săvârșin, în timp ce transporta cu un autovehicul aproximativ 5,5 metri cubi de material lemnos din specia cer, fără a deține aviz de însoțire a mărfii.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării, bărbatul fiind sancționat contravențional conform legii 171/2010 cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Asta după ce alaltăieri, polițiștii din Micălaca au depistat în trafic un alt bărbat care transporta aproximativ 3,7 metri cubi de lemne din specia fag, de asemenea, fără a deține aviz de însoțire a mărfii.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)