Râșnov. Un autocar a căzut într-o râpă!





Unsprezece persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2E Râşnov – Poiana Braşov, după ce autocarul în care se aflau şi care transporta în total 25 de pasageri a căzut într-o râpă de pe marginea drumului, la faţa locului fiind solicitat un elicopter SMURD.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, din informaţiile primite de la dispeceratul Poliţiei Judeţene Braşov, în jurul orei 9.15, un autocar în care se aflau 25 de persoane a părăsit carosabilul şi a ajuns într-o râpă.
În urma accidentului, o persoană a fost grav rănită, iar alte zece au suferit răni uşoare, urmând să fie transportate la spital.
Începând cu ora 10.15, traficul rutier pe DN 2E Râşnov – Poiana Braşov, la aproximativ trei kilometri de Poiana Braşov, a fost oprit pentru ca un elicopter SMURD solicitat la faţa locului să poată ateriza, mai arată sursa citată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, la locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD şi două ambulanţe.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă este blocată, iar poliţiştii rutieri îi îndrumă pe şoferi să aleagă rute alternative.
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)