Sechestru pe averea fabuloasă a fostului președinte CJ Hunedoara





Procurorii DNA au confirmat faptul că valoarea sumei concurente până la care a fost instituit sechestrul pe averea lui Mircea Moloț, fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara, ajunge la 2,2 milioane de euro, potrivit hunedoaralibera.ro
„La data de 30 aprilie 2015, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile şi mobile aparţinând persoanei la care faceți referire, până la concurența sumei de 9.721.478,97 lei”, se arată într-un răspuns al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit unor surse politice, cele aporoape 98 de miliarde de lei vechi reprezintă valoarea unor clădiri, terenuri și autovehicule care aparțin familiei fostului președinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Fostul preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ s-a adresat Tribunalului pentru a scăpa de sechestrul instituit de anchetatorii anticorupţie. Judecătorii au respins însă această solicitare.
sursa: Hunedoara Liberă
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.