Zborurile Tarom spre Bruxelles sunt anulate
Toate zborurile TAROM spre și dinspre Bruxelles sunt în continuare anulate. În această dimineață, la ora 7.20, era programată o cursă care ar fi trebuit să decoleze spre capitala Belgiei. Compania a anunțat că operează zboruri din Amsterdam, Paris, Frankfurt, Munchen şi Londra, relatează DIGI24.
Pe de altă parte Blue Air a reprogramat o cursă pentru această după-amiază, în timp ce compania Wizz Air anunţă că zborurile către Bruxelles-Charleroi se desfăşoară conform programului stabilit, dar recomandă pasagerilor să vină la aeroport cu cinci ore înaintea zborului programat.
Trei atacuri teroriste au avut loc, marți, la Bruxelles. Două atacuri – în locuri-cheie din oraş – aeroportul Zaventem şi linia de metrou care traversează cartierul instituţiilor europene. 32 de oameni au murit şi peste două sute sunt răniţi – printre ei şi patru cetăţeni români.
Atentatele, revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic, vin la doar câteva zile de la capturarea la Bruxelles a lui Salah Abdeslam. De altfel, singurul supraviețuitor dintre autorii atacurilor de la Paris din noiembrie ar fi trebuit să participe şi la masacrul din capitala Belgiei, potrivit unor surse din poliţie. Forţele de ordine au întreprins mai multe raiduri şi sunt în căutarea celor consideraţi responsabili.
Sursa: digi24.ro
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)