De sute de ani, poporul român a învăluit prima zi a lunii martie în misticism, totul învârtindu-se în jurul unui obiect micuț, îndrăgit – în special – de femei: mărțișorul. 

Ca în fiecare an, dar de data aceasta ceva mai repede, și-au făcut apariția și tarabele pe Bulevardul Revoluției, ticsite cu mărțișoare, care mai de care mai frumoase, pe care oamenii le cumpără drept dar femeilor de toate vârstele. Dar câți dintre noi cunoaștem și legenda din spatele acestui obicei?

Originile mărțișorului sunt neclare și țesute cu fir de legendă. Există foarte multe povești populare care ne povestesc de unde a început totul, fiecare avându-și frumusețea sa.

Printre ele, se numără un basm cu un prinț, pornit la drum să recupereze soarele care a fost întemnițat de un zmeu. Fără lumină, viața era ternă și tot mai mulți oameni se îmbolnăveau. Prințul a reușit să răpună fiara, readucând lumina pe cer, însă a murit în luptă, sângele său roșu scurgându-se prin albul omătului. În amintirea lui, oamenii au început să împletească fire albe cu fire roșii, pe care le dăruiau persoanelor dragi, ca simbol al unui nou început, prosper.

O altă legendă are la bază o monedă de aur la care se atașa același fir împletit, amintit mai sus, a căror culori semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. Mărțișorul primea astfel rol de talisman care era purtat în general de persoanele sensibile (copiii și fetele tinere). Alte interpretări legate de gingașul șnur al mărțișorului ne duc cu gândul la mitul androginului, acea unitate perfectă, unde, în cazul acesta, culoarea roșie era atribuită femeii, aducătoare de viață, iar culoarea albă, regăsită în albul văzduhului, semnifica întelepciunea bărbatului.

Oricare ar fi povestea, în toate cazurile credința era aceeași: mărțișorul reprezenta o amuletă tainică, aducătoare de noroc și fericire, care se purta prinsă în partea stângă a pieptului, lângă inimă, de bun augur.