Legea antifumat, publicată în Monitorul Oficial. Fumatul în spaţiile publice din România, interzis din 16 martie
Legea antifumat, promulgată la sfârşitul săptămânii trecute de preşedintele Klaus Iohannis, a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Astfel, fumatul în spaţiile închise din România va fi, oficial, interzis, începând cu data de 16 martie.
Potrivit legii adoptate de Camera Deputaţilor, în decembrie 2015, fumatul este interzis în România în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.
Judecătorii CCR au decis în unanimitate, că șegea antifumat este constituțională.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)