Cioloş avertizează liderii UE despre numărul de refugiaţi pe care îi poate primi România





Uniunea Europeană ar trebui să ţină cont de specificităţile statelor membre în problema distribuirii refugiaţilor, afirmă premierul Dacian Cioloş, într-un interviu acordat ziarului Le Monde, subliniind că relocarea extracomunitarilor pe baza unei formule matematice „nu este o soluţie bună”, scrie Mediafax.
„România a acceptat să participe la planul de primire a imigranţilor. Cu toate acestea, există un blocaj din cauza cotelor impuse, care sunt respinse de numeroase state. Suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilităţile, în funcţie de capacităţi. Eu aşa înţeleg solidaritatea. Trebuie să fim ospitalieri şi deschişi, dar şi realişti, altfel este vorba de lipsă de responsabilitate. România nu are o tradiţie de primire a imigranţilor noneuropeni, aşa cum au anumite ţări din vestul şi sudul Uniunii Europene. Toleranţa şi solidaritatea sunt un lucru, capacitatea de primire, altceva„, a declarat Dacian Cioloş.
„Problema imigranţilor nu ar trebui să se limiteze la o cifră de împărţit. Imigranţii trebuie să se poată integra în cultura şi sociatatea ţării-gazdă. Prin urmare, un mecanism obligatoriu, legat de o formulă matematică, nu este o soluţie bună”, a spus Cioloş.
SURSA: MEDIAFAX
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)