E oficial: cei 60 de migranți intrați ilegal în România sunt cazați la Centrul de Refugiați de la Horia!





Titlul principal: Nu vrei să-i ai acasă! 60 de emigranți ilegal, toți bărbați musulmani, au fost prinși în timp ce intrau în România, la doi pași de Arad!
Şaizeci de migranţi din Afganistan, Irak, Somalia, Maroc şi Pakistan au fost prinşi de poliţiştii din Timiş când intrau ilegal în România din Serbia, pe jos, ei fiind duşi la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei 60 de imigranţi au intrat ilegal în Romania, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:45. Din primele informaţii reiese că toţi imigranţii sunt de sex masculin şi au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, poliţiştii de frontieră au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 60 de migranţi care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, în apropierea punctului de frontieră de la Lunga, judeţul Timiş, în zona localităţii Comloşu Mare.
„În jurul orei 01.45, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării. Imediat, mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei au intervenit, grupul fiind interceptat în apropierea frontierei pe direcţia localităţii Comloşu Mic”, se arată în comunicat.
Conform unelor informații, imigranții vor fi cazați la Centrul de Refugiați de la Horia – dar încă nu avem confirmări oficiel în acest sens.
UPDATE: E oficial: cei 60 de migranți intrați ilegal în România sunt cazați la Centrul de Refugiați de la Horia!
S-a confirmat și oficial: migranții care au intrat ilegal în România în noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi cazați la Centrul de Refugiați din Horia.
„În urma verificărilor efectuate asupra grupului de migranţi care a fost depistat de poliţiştii de frontieră în apropierea frontierei cu Serbia, s-a stabilit că cele 60 de persoane care au trecut ilegal frontiera de stat sunt: 41 din Pakistan, 12 din Maroc, 5 din Somalia, 1 din Iran şi 1 din Sudan. Persoanele în cauză au declarat că au plecat din ţările de origine, traversând Turcia, Grecia, Macedonia şi Serbia, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen, pentru a-şi găsi de lucru. Pe durata cercetărilor, cele 60 de persoane au beneficiat de hrană, apă şi ceaiuri calde, oferite de poliţiştii de frontieră timişeni.
În cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor 60 de bărbaţi documentele de readmisie şi i-au predat Serviciului pentru Imigrări Timiş pentru finalizarea procedurilor specifice. Migranţii au fost transferaţi în custodia Serviciului pentru Imigrări Timiş fiind cazaţi la Centrul de cazare Horia din Arad al Inspectoratului General pentru Imigrări”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliţia de Frontieră Română.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)